După un an de așteptare, Sorana Cîrstea joacă într-un turneu Premier Mandatory. Organizatorii de la Miami i-au oferit un wild-card pentru calificări

După un an de așteptare, Sorana Cîrstea joacă într-un turneu Premier Mandatory. Organizatorii de la Miami i-au oferit un wild-card pentru calificări
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea (148 WTA) va participa într-un turneu de categorie Premier Mandatory, a doua ca valoare din tenisul feminin, în ciuda locului slab pe care îl ocupă în clasament.

„Sori” a primit un wild-card în calificările de la Miami, competiție dotată cu peste 6 milioane de dolari și programată în perioada 21 martie – 3 aprilie. Cîrstea are astfel ocazia să-și prelungească forma excelentă printr-o accedere pe tabloul principal, care s-ar putea realiza prin două victorii obținute în faza calificărilor. Cîrstea va disputa luni seară primul meci la Miami, dar nu cunoaște încă numele viitoarei adversare, tragerea la sorți urmând a fi efectuată în week-end.

Sorana, care are un palmares excelent în 2016 (15 victorii și 3 înfrângeri), nu a mai evoluat în ultimele 12 luni în cadrul unui turneu Premier Mandatory. Ultimul meci jucat de Cîrstea la acest nivel datează din martie 2015, fiind disputat pe tabloul principal al aceluiași turneu de la Miami: 5-7, 4-6 cu Cristina McHale (SUA). Se pare că jucătoarea din Târgoviște are o relație specială cu organizatorii americani, având în vedere că și la ediția din sezonul trecut a jucat grație unui wild-card.

Cîrstea s-a arătat entuziasmată pentru că a fost nominalizată printre cele 5 norocoase care vor intra pe tabloul calificărilor printr-un bilet gratis. Românca a postat un mesaj pe Twitter prin care și-a anunțat zborul la Miami, dar și o întâlnire mult așteptată cu prietena Ana Ivanovic (Serbia).

Off to Miami✈️…see you soon @AnaIvanovic 😁👭🎊🎈🎉💞🎾☀️🙆🏻👏🏼😍😘❤️

România are patru reprezentante calificate direct pe tabloul principal de la Miami (SUA): Simona Halep (5 WTA), semifinalistă en-titre, Monica Niculescu (34 WTA), Irina Begu (35 WTA) și Alexandra Dulgheru (93 WTA).

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×